Despre noi

Asociatia Caravana cu Medici este fondată în 2014 de 5 medici rezidenti care au alături o echipă de aproape 250 de medici voluntari. Misiunea ONG-ului este să realizeze o rețea națională prin intermediul căreia medicii să acorde periodic îngrijiri medicale persoanelor aflate în zonele mai puțin favorizate din punct de vedere economic. Proiectul se desfășoară sub egida Societății Române de Medicină Internă și în colaborare cu Clinica de Nefrologie și Medicină Internă a Institutului Clinic Fundeni.

Programul asociației presupune realizarea unei serii de caravane medicale, reunind 40 de medici primari și rezidenți voluntari, care se deplasează, pe parcursul a două zile, în diverse zone rurale din țară pentru a acorda, în regim gratuit, consultații medicale de specialitate populației locale cu o situație financiară precară sau care nu beneficiază în mod frecvent de servicii medicale.

Consultațiile acordate includ: recoltarea de sânge prin puncție venoasă (cu ajutorul unui laborator mobil), examen clinic complet cu electrocardiogramă, ecografie abdominală și examen oftalmologic, consult de specialitate cu recomandări și scrisoare medicală.

Detalii despre activitatea noastră din 2015 găsiți în această prezentare:http://bit.ly/21sqT1L

Vă puteți alătura celor peste 700 de voluntari înscriși în baza noastră de date, în funcție de traseul următor al caravanelor vă vom contacta:http://bit.ly/1Qn4okg

De 12 ori / an, timp de un weekend reunim o echipă multi-disciplinară (40-50 de medici specialiști, rezidenți, studenți), în colaborare cu autoritățile locale. Evaluăm gratuit starea de sănătate a populației din zona respectivă prin: consult clinic, analize bioumorale, electrocardiogramă, examene ecografice, consultații de specialitate: medicină internă, cardiologie, neurologie, oftalmologie, dermatologie, ginecologie, radiologie și imagistică medicală, pediatrie etc.

Proiectul nostru se adresează României rurale, oamenilor din zone care nu beneficiază nici măcar de servicii medicale primare și nu au acces la sistemul sanitar din motive economice, infrastructură sau pur și simplu pentru ca nu le permite starea fizică să se deplaseze la un spital.

Organizăm caravane desfășurate pe parcursul a 2 zile (sâmbătă și duminică), la care participă o echipă multidisciplinară (studenți, medici specialiști și rezidenți), care consultă 100 – 200 persoane, adulți și copii.

De asemenea, avem susținerea permanentă a Synevo, care ne însoțesc în fiecare caravană și recoltează un pachet de analize sangvine pentru 200 oameni. Panelul de analize recoltate a fost stabilit în colaborare cu noi, în ideea de a beneficia de toate informațiile necesare unei evaluări complete a stării de sănătate.

Și nu în ultimul rând, avem susținerea a numeroase spitale din București prin intermediul medicilor din cadrul acestora care ne însoțesc în activitatea noastră.